Fiecare femeie este ARTĂ. Uneori avem nevoie doar de un spațiu care să ne oglindească.

Login Membri

Este întrebarea poate cea mai grea pe care ne-o poate pune cineva - Cine esti? - și nici nu realizăm că nu știm să răspundem la ea. Și asta pentru că nu ne uităm la noi ci doar la ceea ce facem.

RALUCA BĂDESCU

Este întrebarea poate cea mai grea pe care ne-o poate pune cineva - Cine esti? -  și nici nu realizăm că nu știm să răspundem la ea. Și asta pentru că nu ne uităm la noi ci doar la ceea ce facem.

Cine este Raluca Bădescu, dincolo de titulatura de artist fotograf și fondatoare I AM ART?

Sunt femeia care a reușit să se descopere mai bine după vârsta de 40 de ani, cu ajutorul altor femei care mi-au arătat că vârsta chiar e un număr, deși nu aș fi crezut.

Abia după ce am înțeles că etapele de viață prin care trecem vin cu schimbări și trăiri care sunt normale și nu „ciudate” cum credeam, am reușit să mă văd cu alți ochi, ceea ce se simte extraordinar, pentru că se reflectă în cine sunt eu astăzi.

Îți amintești primul moment în care ai simțit că fotografia nu e doar o pasiune, ci o chemare? Care e imaginea care îți vine prima în minte când te întorci acolo?

Am un moment care mă leagă de fotografia de portret și de puterea ei de a ne face să ne uitam la noi: cu niște ani în urmă, o persoana fotografiată de mine mi-a spus că își vede toată viața pe chip la unul dintre portretele surprinse. M-a mișcat foarte tare remarca ei și mi-am dat seama că experiența fotografierii în sine este ceva foarte puternic, pentru că îi face pe oameni să-și scoată la iveală niște emoții adânci, să-și învingă acea teama de a nu fi „fotogenic”, cum se spune în general, și la final să se și uite la ei pentru a se redescoperi, pentru că nu mai este nimic pe chipul nostru din ceea ce cunoaștem din adolescență și tinerețe. Știu că sună oarecum psihologic dar este adevărul și o spun nu doar din ce simt eu fotografiind dar și din ce eu însămi am trăit lăsându-mă fotografiată, pentru ca e bine să cunoști procesul din ambele direcții.

Despre fotografie și I AM ART
Ce înseamnă pentru tine un portret reușit al unei femei?

Un portret reușit pentru mine este acela în care persoana fotografiată se regăsește, în primul rând. Avem niște mimici pe care ni le cunoaștem și care ne plac, și dacă le și regăsim în fotografii chiar le apreciem ca fiind reușite.

Cum lucrezi cu femeile care spun „nu sunt fotogenică” sau „nu-mi place să fiu fotografiată”?

E un schimb de încredere care se produce într-o sesiune foto, așa că interacțiunea dintre noi este pe direcția de încredere și de natural. Cine suntem noi ca femei, ca mame, ca prietene, ca soții, ca femei cu job-uri diverse, ca antreprenoare, ca femei cu pasiuni, etc., toate acestea scot la iveală fațete pe care le avem și câteodată ni le cunoaștem, alteori nu. Dar pâna la finalul unei sesiuni foto ne iese ceva cu magie – e o magie care se creează, nu o pot explica.

Cum s-a născut I AM ART? A fost mai degrabă o nevoie personală sau una pe care ai simțit-o în jurul tău, la alte femei?

I AM ART s-a născut în Lisabona – am mai spus-o în evenimente, dar e prima data când o spun pentru un interviu scris. S-a născut exact în ultimele zile ale anului 2024 iar în ianuarie 2025 am făcut primul eveniment. Veneam după un an de slalom printre emoții, printre căutări, voiam să simt că îmi găsesc direcția în ceea ce fac însă nu aveam în vedere cine sunt. Este întrebarea poate cea mai grea pe care ne-o poate pune cineva - Cine esti? - și nici nu realizăm că nu știm să răspundem la ea. Și asta pentru că nu ne uităm la noi ci doar la ceea ce facem. După ce am găsit persoana potrivită care m-a făcut să răspund la această întrebare, și o spun mereu și peste tot că această persoană este Rusanda Davideanu alături de care am parcurs un proces de cunoaștere, am început să văd cine sunt și așa am dobândit și curajul de a face. Mi s-a părut atât de revelator ceea ce descoperisem încât mi-am dorit să le arat tuturor femeilor din jurul meu cât de bine se simte să te vezi și să realizezi că poți face ceva cu adevărat pentru tine. După mai bine de un an de evenimente I AM ART chiar pot spune astăzi „Eu sunt ARTĂ”. Am spus-o exact de la evenimentul aniversar din ianuarie, acest an. Se simte atât de bine și realizez ce femei extraordinare am în jur și câte am învățat despre mine cu ajutorul lor. Iar asta este ceea ce vreau sa dau mai departe tuturor femeilor din jurul meu și nu numai.

Ce se întâmplă, de fapt, la I AM ART? Cum arată experiența unei femei, de la intrare până la momentul în care pleacă?

I AM ART este un loc al experiențelor reale. E primul lucru pe care vreau să îl spun pentru că suntem prea prinși în tot ceea ce înseamnă online-ul. Iar în cadrul unui spațiu în care în mod real se trăiește o experiență, o femeie simte ceea ce primește, comunică cu alte femei, face un schimb de povești & experiențe, iar toate acestea, dacă i se potrivesc, îi aduc – poate o creștere, poate o conștientizare, claritate, sau o direcție de la care pornește să facă ceva pentru ea.

Aceste experiențe sunt workshopuri, ateliere, evenimente de dezvoltare personală și profesională, alături de femei care oferă resurse de foarte multe tipuri: psihologie, sănătate corporală, nutriție, mindset coaching, branding personal, educație financiară, cunoaștere prin fotografie, exprimare personală prin fashion, etc.

I AM ART este comunitate, o comunitate de femei care se susțin prin cine sunt și ce oferă. Pe lângă femeile care oferă resursele mai sus menționate, avem creatoare de frumos din domeniile beauty, floral, hand-made, care și ele, la rândul lor, au o contribuție extraordinară în comunitate prin ceea ce fac.

I AM ART înseamnă povești reale și inspirație, si este foarte emoționant să vezi că ne putem deschide unele față de celelalte și ne putem ajuta să creștem, să depășim niște bariere, unele chiar invizibile, puse de noi însene.

I AM ART înseamnă să ne uităm la noi și să ne vedem, iar acest lucru este extraordinar de valoros. Ne regăsim încrederea în noi, devine mai clar ceea ce ne dorim să facem, ne transformăm, devenim ARTĂ cum îmi place mie să cred și să o spun.

„I AM ART înseamnă să ne uităm la noi și să ne vedem, iar acest lucru este extraordinar de valoros.”
Comunitate și transformare
Care a fost cel mai emoționant feedback primit de la o femeie care a participat la I AM ART?

Am primit multe feedback-uri extraordinare, dar cele mai emoționante sunt acelea în care mi se spune că datorită unei anumite ediții (sau chiar a mai multor) au început să facă schimbări în viața lor. Să le văd radiind este foarte emoționant.

Ce fel de femei vin la I AM ART? Dacă ar fi să le descrii în câteva cuvinte, cum ar fi?

În comunitatea I AM ART vin femei din jurul meu, femei aduse de alte femei din comunitate, femei care vor sa fie printre femei, să crească prin informațiile primite de la cele care oferă resurse de dezvoltare personală & profesională, femei care își doresc niște schimbări în bine dar poate încă nu știu exact de unde să înceapă și I AM ART le oferă acest spațiu în care ele pot identifica ce ar avea nevoie.

Cum îți negociezi rolurile de mamă, fotograf, antreprenor și femeie care are nevoie și de timp pentru ea?

Nu aș spune că mi le „negociez”, ci le trăiesc pe rând sau poate câteodată îmbinate unele dintre ele. Sunt și momente în care apar dezechilibre între aceste roluri, dar încerc să nu mă învinovățesc, cum o făceam. Tot procesul I AM ART mă învață și pe mine foarte multe, inclusiv echilibrarea acestor roluri.

Despre femei, creativitate și viitor
Ce modele feminine te inspiră și de ce?

Îmi plac femeile care sunt asumate și care reflectă această asumare fără să joace rolul „autenticității” care a devenit un mare fals în ultima perioadă. Am în jurul meu astfel de femei, femei asumate, le apreciez enorm, mă inspiră prin cine sunt, prin ce fac pentru ele și pentru cei din jur, prin misiunea pe care o au și și-o duc cu mult curaj și determinare. Învăț enorm de la ele.

De unde îți iei curajul să pui în lume proiecte ca I AM ART?

Curajul a venit din emoție, din intuiție, dar numai după ce eu am reușit să mă văd. Și mai vine după perioade de „fugit” de cotidian, când stau cu mine și cu gândurile mele. E curajul acela al unui altfel de început, noi proiecte, viziune diferită.

Ce rol are creativitatea în viața unei femei?

Creativitatea este o forță invizibilă, care ne face să visam, să ne dezvoltăm, să ne vindecăm, să schimbăm rutine, obiceiuri, să ne transformam. Creativitatea este o punte spre frumos și artă.

Cum arată, în viziunea ta, solidaritatea adevărată între femei? Ce gesturi mici, concrete, fac diferența?

Solidaritatea adevărată între femei vine cu susținere, cu acceptare, cu complimente, cu încurajări, cu împărtășire de informații venite din rol de specialist. Orice gest care are la bază toate acestea, din mic, devine foarte mare.

Dacă o femeie care citește interviul e într-un moment greu și nu mai are încredere în ea, ce i-ai spune?

I-aș spune să vină în comunitatea I AM ART să vadă dacă se regăsește alături de noi. Sau i-aș mai spune să se îndrepte spre o comunitate de femei care o inspiră, pentru că sunt atât de multe comunități frumoase și valoroase în care ne putem regăsi și împărtăși din ceea ce simțim și trăim. Comunitățile au putere de creștere și vindecare.

Unde visezi să duci I AM ART în următorii ani? Ce îți imaginezi că va deveni această comunitate?

Visez la experiențe internaționale alături de femei din comunitate. Și chiar pregătim ceva superb, am și menționat la începutul anului, în evenimentul aniversar. Vorbesc la plural pentru că suntem o echipa de femei care lucrăm la tot ceea ce mai vine ca experiențe în acest an.

Visez de la prima ediție să fac evenimente în țară și am în plan Sibiul, Timișoara și Clujul – le-am trecut în ordinea promisă în urma unor discuții cu femei extraordinare din aceste orașe. Așa că visez să cresc comunitatea la nivel național.

RALUCA BĂDESCU
Artist fotograf de portret contemporan și fine art, fondatoare I AM ART