Fiecare femeie este ARTĂ. Uneori avem nevoie doar de un spațiu care să ne oglindească.

Login Membri

Am învățat că atunci când îți dorești cu adevărat ceva și ai ceva de spus online, oamenii te vor urma!

Am învățat că atunci când îți dorești cu adevărat ceva și ai ceva de spus online, oamenii te vor urma!

Dr. Beatrice – Resurse I AM ART
Despre om, înainte de medic
Pentru cei care încă nu te cunosc, cine este Beatrice astăzi?

Astăzi, de profesie sunt medic, din pasiune sunt creatoare de conținut, iar în viața particulară sunt mamă și soție. Am menționat faptul că sunt mamă, dar nu consider asta ca fiind ceva definitoriu pentru mine, însă simt că m-a schimbat enorm ca om, din foarte multe puncte de vedere. M-a schimbat atât de mult încât cuvântul-cheie din întrebare este „astăzi”! Pentru că mulți care m-au cunoscut acum mai mult de 2 ani ar putea simți că nu mai sunt aceeași persoană. Faptul că sunt mamă m-a făcut să fiu mult mai focusată pe starea mea de bine, să nu mă mai gândesc la ce părere ar putea avea alte persoane despre mine în afară de familia mea. Dacă familia mea e bine, simt că sunt capabilă să fac orice!

Te prezinți adesea drept „doctorul care iubește cafeaua”. Spune-ne mai multe despre tine și despre lumea cafelei.

Consider cafeaua ca fiind pasiunea mea, iubesc să descopăr locuri noi, cu cafea bună, să merg pe jos și să observ locuri pe care poate oamenii le trec cu vederea. O cafea pentru mine înseamnă multe lucruri – o pauză, un motiv de plimbare, un moment în care te aduni, o relaxare, o descoperire, chiar o cercetare. Îmbinând pasiunea cu profesia mea, am devenit „medicul care iubește cafeaua”.

Cum arată o dimineață ideală pentru tine?

O dimineață lentă, în care niciunul dintre noi nu se grăbește să ajungă nicăieri. Ne trezim când se trezește băiețelul nostru, mâncăm micul dejun împreună, fără grabă, apoi bem o cafea în timp ce îi citim ceva. Exact cum arată majoritatea dimineților noastre, în perioada aceasta foarte, foarte prețioasă pentru mine, concediul de creștere a copilului.

Care este cel mai frumos lucru pe care l-ai descoperit despre oameni, ca iubitoare de cafea? Dar în profesia ta?

Odată cu pasiunea mea pentru cafea și descoperirea constantă a cafenelelor noi, am cunoscut foarte mulți oameni extraordinari. Am aflat că lumea cafelei de specialitate în particular are oameni empatici, dedicați și foarte pasionați de ceea ce fac, dar în același timp modești. Aș cataloga activitatea pe care o am acum ca momentul meu de respiro, departe de agitația din spital. Este minunat să te poți apropia de oameni cu aceeași pasiune ca tine, dar este înălțător să le fii aproape oamenilor care au nevoie de ajutorul tău pentru a se însănătoși. Vizavi de pacienți, cel mai frumos lucru pe care l-am descoperit este mulțumirea sinceră pe care o exprimă în urma ajutorului primit sau chiar pentru o simplă vorbă bună spusă la timpul potrivit!

Dr. Beatrice - I AM ART
Despre medicină, comunicare și comunități
Cum ai început să comunici în mediul online?

Am pornit în această călătorie la o cafea. Mereu mi-a plăcut să fac fotografii, să imortalizez locuri și lucruri într-un mod cât mai estetic, așa că am creat o pagină dedicată acestei pasiuni care se numea „Omul cu cafeaua”. Atât eram la momentul respectiv pe internet – un om care își postează cafelele. Destul de rapid am realizat că nu mă reprezintă și că eu sunt mult mai mult decât atât și am o multitudine de lucruri valoroase de spus din perspectiva profesiei mele. Așa am devenit din Omul cu cafeaua – medicul care iubește cafeaua, iar în prezent sunt Dr. Beatrice Lifestyle & Medicine!

Multe femei se tem să se expună online. Ce ai învățat tu în acest proces, cel al construirii unei comunități de peste 7.000 de oameni?

Este firesc, am avut și eu teama asta. Consider că o viață privată, fără expunere online, este total în regulă și safe, în momentul în care nu îți dorești să construiești nimic, ci doar să fii un utilizator al internetului, un consumator de content. În această perioadă am învățat că atunci când îți dorești cu adevărat ceva și ai ceva de spus online, oamenii te vor urma! Trebuie doar să găsești modele potrivite pentru tine, care să te inspire și să pornești pe acest drum doar în momentul în care consideri că expunerea online nu te afectează psihic, nu te face să te consumi pentru părerile externe și nu îți afectează negativ viața. Să vezi cum oamenii apreciază munca ta online și te urmăresc zilnic te face să mergi mai departe și să fii tot mai creativ!

„În această perioadă am învățat că atunci când îți dorești cu adevărat ceva și ai ceva de spus online, oamenii te vor urma!”
Care este cea mai importantă lecție pe care ai descoperit-o despre tine în construirea unei comunități?

Sincer, mă consideram o persoană introvertită în trecut, chiar timidă de multe ori. Ce m-a uimit despre mine este că am început să mă văd altfel, să mă surprind vorbind unor oameni necunoscuți despre ceea ce fac, creându-mi oportunități la care nu aș fi sperat! Îmi amintesc cum îi spuneam prietenei mele acum câțiva ani, pe care o consideram o extrovertită 100%, că nu înțeleg cum poate să meargă în locuri în care nu cunoaște pe nimeni, cum își creează legături dintr-o simplă conversație sau cum poate fi atât de relaxată vorbind în public. Acum însă prietena mea sunt eu! În sensul în care tot ce nu înțelegeam despre asta atunci aplic acum și am descoperit o latură a mea total diferită de care sunt extraordinar de mândră! Asta apropo de ce spuneam mai devreme, că poți face asta atunci când îți dorești cu adevărat!

Dr. Beatrice - I AM ART
Ai început de curând un proiect „Medici la cafea”. Cum s-a născut această idee și ce informații vrei să aduci aproape de cei care te urmăresc?

Proiectul „Medici la cafea” a început tocmai în momentul în care mi-am dat seama că nu mă mai regăsesc doar în pasiunea mea pentru cafea în online. Atunci m-am gândit că pot oferi mai mult, că pot oferi din știința mea, dar nu numai. Pot oferi și din știința colegilor mei medici, invitându-i la o cafea, ceva ce noi deja făceam, dar nu filmam niciodată. „Medici la cafea” este un proiect de educație medicală pe înțelesul tuturor, axat pe prevenție, format din 2 părți – interviurile, în care invit medicii și filmăm clipuri scurte de educație online pentru sănătate, și atelierele în cadrul cărora oricine poate veni la cafea cu noi, unde învață despre prevenție pe un anumit subiect – prevenția cancerului de piele, de exemplu „Coffee&Skincare”, care a avut deja 2 ediții, și „Coffee&Moms”, un eveniment dedicat mamelor, despre igiena orală a copiilor. Pe viitor îmi doresc să ating subiecte precum – nutriția sănătoasă, alături de un medic internist, imunitatea celor mici, cu pediatrul, tehnici corecte de alergare și semnale de alarmă explicate de un ortoped.

Dacă ai putea invita trei oameni la o cafea și o conversație memorabilă, cine ar fi aceștia și de ce?

Aș invita-o pe Dr. Alexandra Mircea, pe care o admir foarte tare pentru ce a construit, mi se pare un geniu al stomatologiei moderne în mediul online. Dacă aș putea, aș sta la o cafea cu Dr. Ana Aslan, pentru a discuta despre munca și aportul ei în ceea ce privește gerontologia modernă. Nu în ultimul rând, aș invita-o la cafea pe versiunea mea de acum 10 ani, să-i pot povesti ce am învățat până acum despre mine!

Despre oameni și sănătate
Ce fel de temeri observi în rândul oamenilor când vine vorba despre sănătate?

Foarte des observ teama de a fi „dependent” de un medicament, mai ales în cazul bronhopneumopatiei obstructive cronice, unde, ca tratament, pacienții trebuie să folosească un inhalator. Mecanismul este înțeles greșit, dependența nu este în legătură cu tratamentul, ci tratamentul este instituit în urma dependenței de tutun!

Crezi că astăzi avem mai multă informație despre sănătate sau mai multă confuzie?

100% mai multă confuzie decât informație. Spun asta pentru că oricine poate crea content de orice tip, chiar și medical, deși nu este specialist în sănătate. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care mi-am dorit să existe proiectul meu.

Ce părere ai despre „stai să-l întreb pe ChatGPT (sau alt AI)” atunci când ne simțim rău/avem o problemă de sănătate?

Consider că poate fi util dacă este folosit doar informativ pentru anumite simptome, pentru a putea cataloga gravitatea situației acasă, însă niciodată pentru a pune un diagnostic sau pentru a urma un tratament! Medicina este foarte obiectivă, nu poate fi rezumată la câteva informații filtrate de algoritmi de căutare!

Dacă ai putea schimba un singur lucru în relația dintre medici și pacienți, care ar fi acela?

Dacă aș putea, aș adăuga mai multă răbdare de ambele părți!

Dr. Beatrice - I AM ART
I AM ART: comunitate & dezvoltare personală
Ai întâlnit comunitatea I AM ART în acest an. M-aș bucura să împărtășești cum ne-ai descoperit și cu ce ai rămas după prima experiență alături de noi.

Așa este și mă bucur foarte mult! Am descoperit comunitatea din dorința de a participa la un workshop de brand personal. Am cunoscut-o pe Rusanda Davideanu în iarna 2025 și am realizat cât de important este să știi să îți construiești brandul personal, iar în primăvara 2026 am văzut că organizează alături de voi acest workshop și m-am înscris! Nu numai că mi s-a răspuns la toate întrebările în timpul întâlnirii, dar am și învățat să am o altă perspectivă și vă mulțumesc pentru asta!

După cea de-a doua experiență, în care tu ai fost o „resursă” pentru comunitate prin informațiile oferite, ai putea să ne spui ce crezi că ne-ar ajuta pe noi, ca femei, în prezent, pentru a face ceva cu adevărat pentru noi?

Cred că am putea fi mai atente la ce își dorește corpul nostru, să ne cunoaștem limitele și să înțelegem că nu totul este o urgență, nu totul are nevoie de un răspuns imediat, iar odihna noastră este prioritară!

Din perspectiva ta de doctor, care este un obicei simplu pe care orice femeie îl poate adopta pentru a avea mai multă grijă de ea? Și aș vrea să te gândești la noi, ca femei, până la vârste de 40+.

Consider că pentru orice vârstă, cel mai simplu obicei care are un impact major asupra sănătății este adoptarea unui stil de viață sănătos – în primul rând o alimentație sănătoasă, hidratare corespunzătoare și stoparea fumatului, pentru fumători!

Dacă ar fi să termini această frază, cum ar suna: „Eu sunt artă pentru că…”?

Eu sunt artă pentru că am ales să creez și să îmi expun creația, deși mi-a fost teamă, iar acum mintea mea funcționează ca o rețea imensă de idei care așteaptă să fie puse în practică!

Ce urmează pentru tine în perioada următoare și unde te poate găsi comunitatea interesată să continue să te urmărească?

Vara aceasta am format o comunitate de femei în orașul meu natal, Constanța, din dorința de a crea un context în care femeile să se cunoască, să învețe unele de la altele și să construiască conexiuni autentice. Urmează multe evenimente de networking pe care le organizez alături de cofondatoarea Comunității Glow Together și le vom anunța pe contul de Instagram @glowtogether_community.

Iar pentru comunitatea din București urmează noi ateliere „Medici la cafea”, unde ne întâlnim într-una dintre cafenelele mele preferate și vorbim despre prevenție și stilul de viață sănătos.

Vă aștept cu drag să bem împreună o cafea și să învățăm cum să avem grijă de noi! Eu sunt @dr.beatrice.coffee pe toate rețelele de socializare și vă aștept cu drag în comunitatea mea online!

Dr. Beatrice - I AM ART

Raluca Bădescu este fondator I AM ART și consideră că fiecare femeie este ARTĂ. Fiecare femeie care ajunge pe paginile iamart.ro își poate găsi o resursă care să o ajute să facă ceva pentru ea, o experiență transformatoare în urma căreia să își spună „eu sunt ARTĂ”.

Să simți și să îți spui „eu sunt ARTĂ” înseamnă să te prețuiești, să te vezi, să te dezvolți personal și profesional. În comunitatea I AM ART ai parte de cel mai frumos drum pe care îl poți parcurge alături de alte femei ARTĂ. Alătură-te și tu!

Dr. BEATRICE CATRANGIU
Medic rezident pneumolog & Creator de conținut online, educativ