Fiecare femeie este ARTĂ. Uneori avem nevoie doar de un spațiu care să ne oglindească.

Login Membri

De fiecare dată când fotografiez o femeie și o văd cum, treptat, începe să capete mai multă încredere în ea, simt că fac exact ceea ce trebuie.

Andra Cristea
De fiecare dată când fotografiez o femeie și o văd cum, treptat, începe să capete mai multă încredere în ea, simt că fac exact ceea ce trebuie.

Andra Cristea
Despre portret, feminitate și arta de a scoate frumusețea la lumină
Despre începuturi și revenirea la artă
Te rog să te prezinți pe scurt: cine ești, cu ce te ocupi și ce te definește cel mai mult în această etapă a vieții?

Sunt Andra Cristea, fotograf de portret și mama a două zâne care se transformă ocazional în mici drăcușori. În această etapă a vieții cred că cel mai mult mă definește calmul și faptul că am început să mă bucur de lucrurile mici. Tocmai această bucurie simplă îmi oferă un echilibru pe care îl simt în tot ceea ce fac.

Cum ai ajuns să lucrezi în domeniul tău actual și ce te-a inspirat să îți alegi această direcție?

Sincer, încă din liceu mi-am dorit să urmez secția de fotografie la academie. Din păcate, erau doar cinci locuri și mi s-a spus, mai pe ocolite, că acelea erau deja „date”, așa că am continuat la secția de pictură.

După ce am absolvit universitatea, am fost destul de dezamăgită de piața de artă în care am ajuns. La douăzeci și ceva de ani să ți se spună că trebuie să creezi, să vinzi și să te promovezi, într-o perioadă în care nu exista aproape niciun mediu de promovare în afară de cel direct, față în față, a fost destul de descurajant.

Așa că m-am reprofilat și am lucrat peste zece ani într-o firmă de investiții financiare. Fotografia, însă, a rămas undeva în mintea mea, ca o dorință neîmplinită.

Momentul de „click” a fost atunci când am văzut o fotografie de maternitate care mi s-a părut atât de apropiată de pictură încât am spus: „Wow… dacă eu, după mai bine de 15 ani de pictură, nu pot face asta, atunci cine?”

Dar când iei aparatul în mână îți dai seama că lucrurile stau cu totul altfel și te simți complet dezgolit, ca un începător. Și cred că tocmai asta este frumusețea procesului.

Despre maternitate și emoție
De ce ai ales să fotografiezi maternitate, familii, newborn, brand personal?

Am pornit de la fotografia de maternitate, pentru că acea imagine despre care povesteam era o fotografie de maternitate. Mi s-a părut că acela este momentul din viață în care te poți juca cel mai mult cu tematica și emoția din fotografie.

Apoi au venit bebelușii, iar clientele mele mi-au spus că nu vor să facă ședința de newborn cu nimeni altcineva. Mai târziu, multe dintre acele mame au început propriile businessuri și au avut nevoie de fotografii de personal branding, iar ele s-au întors la mine sau m-au recomandat prietenelor lor.

Până la urmă, dincolo de partea tehnică pe care am vrut mereu să o păstrez la un nivel foarte ridicat, cred că ceea ce a contat cel mai mult a fost conexiunea din timpul ședințelor: felul în care comunicăm, cum ne relaxăm, cum ne distrăm și cum ajungem, până la finalul ședinței, să ne simțim ca două prietene.

Despre încredere și feminitate
Ce parte din tine se vede cel mai clar în fotografiile tale?

Cred că încrederea.

De multe ori le spun clientelor mele, când sunt în fața aparatului: „Bărbia sus. Mândră. Încrezătoare. Cine mai e ca tine?”

Și atunci se transformă în acele dive pe care le vedeți în portofoliul meu.

Îmi doresc ca fiecare femeie să vadă cât este de frumoasă și de puternică. Vreau ca acele imagini să fie acolo pentru ea chiar și într-o zi mai grea, să îi amintească faptul că este unică și că, în lumina potrivită și în momentul potrivit, fiecare dintre noi este absolut extraordinar.

Tu cum te vezi astăzi?

Astăzi mă văd într-un loc de echilibru pe care nu l-am avut mereu. Au fost ani în care am căutat direcții, am schimbat drumuri și am avut momente în care am simțit că m-am îndepărtat de partea mea creativă.

Dar, într-un fel, toate experiențele acelea m-au adus exact unde sunt acum. Mă văd împlinită în lucrurile simple: în familia mea, în cele două fetițe care îmi colorează fiecare zi, dar și în faptul că am reușit să mă întorc la artă prin fotografie.

Fotografia nu este doar meseria mea, ci și modul prin care mă conectez cu oamenii.

Despre comunitate și susținere
Ce înseamnă pentru tine să faci parte din această comunitate?

Pentru mine, comunitatea I AM ART este un spațiu în care feminitatea, creativitatea și autenticitatea se întâlnesc. Este locul în care poți fi tu însăți, fără mască, și în același timp să te inspiri din poveștile celorlalte femei.

Ai participat la cel puțin 3 ediții. Ce te-a făcut să revii de fiecare dată?

Subiectele alese au fost cu siguranță primul motiv, dar și faptul că de fiecare dată m-am întors de acolo cu o stare de bine.

Singurul motiv pentru care nu pot participa mai des este faptul că eu lucrez în weekend. Dar atunci când sunt liberă, fug spre voi ca un copil spre vacanță.

Ce ai învățat despre tine participând la evenimentele și workshopurile I AM ART și prin contactul cu alte femei?

Din fiecare discurs pe care l-am ascultat am luat câte puțin. Este clar că nu poți aplica 100% din experiența altcuiva în propria viață sau în propriul business, dar de fiecare dată am simțit că plec mai câștigată.

Cred că ediția mea preferată a fost cea de la Sweet Adventure, când fiecare participantă a povestit cinci minute despre ea.

Am râs, am plâns, am mâncat tort :)… a fost pur și simplu de vis.

Despre a te onora și a te vedea
În ce mod crezi că femeile se pot onora pe ele însele mai mult?

Cred că primul pas este să se privească cu mai multă blândețe.

Atunci când ne încurajăm, ne apreciem și ne bucurăm sincer pentru reușitele celorlalte, se creează o energie care ne ridică pe toate.

Dacă ar fi să termini această frază, cum ar suna: „Eu sunt artă pentru că…”
Eu sunt artă pentru că văd frumusețea în oameni și încerc să o scot la lumină. Și pentru că, la fel ca arta, sunt într-o continuă transformare.
Ce urmează
Dacă ar fi să spui ce înseamnă să faci cu adevărat ceva pentru tine la vârsta de 40+, ce ai menționa?

Cred că la 40+ începi să înțelegi cu adevărat ce înseamnă să faci ceva pentru tine. Nu mai este vorba despre validare sau despre a demonstra ceva cuiva, ci despre liniște, echilibru și autenticitate.

Începi să alegi mai conștient oamenii din jurul tău, proiectele în care îți pui energia și lucrurile care îți aduc bucurie.

Ce urmează pentru tine în perioada următoare și unde te poate găsi comunitatea interesată să continue să te urmărească?

În perioada următoare, voi continua să mă axez pe două direcții principale: fotografia de portret și personal branding, dar și pregătirea și mentoratul pentru alți fotografi.

Instagram – andracristeaphotography
Website – www.andracristea.ro

Raluca Bădescu este fondator I AM ART și consideră că fiecare femeie este ARTĂ.

Să simți și să îți spui „eu sunt ARTĂ” înseamnă să te prețuiești, să te vezi, să te dezvolți personal și profesional.

Andra Cristea
Artist fotograf de portret